Agentul UPC

Două bătăi repetitive la uşă. Încă două… şi apoi altele două. În acest moment nu îmi trece nimic prin minte decât: doamna de la Salubris.
Îmi pregătesc zâmbetul şi deschid.

Un domn de înălţime medie, uscăţiv începu chiar atunci să-şi drege vocea. Imediat luase poziţia de prezentator şi solemn recita (cu vocea dată la volum mic) ceva exact ca pe o poezie. Mă uitam la el şi nu înţelegeam ce vrea… un ajutor pentru un membru al familiei sau pentru o persoană mai învârstă. Vestimentaţia cam ponosită nu îmi dadea impresia că ar vrea bani sau mâncare.
Pomenise între timp cuvântul… ofertă.  În acest moment, văzusem ce e imprimat pe tricou: Vezi meciurile de fotbal la UPC.
Expresia mea îngheţată în timp fuse observată şi agentul se opri, întrebându-mă: Ce furnizor de cablu aveţi? Cât plătiţi la abonament? 
Toate răspunsurile mele vagi şi scurte… parcă îl făceau pe agent să fie şi mai explicit cu oferta sa.
Mă gândeam cum să-i spun mai subtil că nu sunt interesată.

Ofertele la telefoane, la abonamente de telefonie, cablu şi internet – îmi le detaliase cu tot cu preţ, precizându-mi că oferta diferă de la o agenţie faţă de un agent (care are oferte personalizate).
Îmi făcusem curaj: Dacă am să fiu interesată de oferta dumneavoastră am să vă contactez!
Nu îi conveni răspunsul şi scoase din mapă un pix. Aştepta să-i spun eu datele de contact.
Lăsând la o parte politeţurile… Vă voi suna eu pe dumneavoastră!

Se dădu doi paşi în urmă şi se întoarse spre dreapta, la ultimul vecin: Oferta este valabilă două săptămâni. Să vă găbiţi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s