Spectator la propria viaţă

Real sau ireal? Vis sau o închipuire? Indiferent de modalitatea redată totul, pur şi simplu se întâmplă. Împotriva voinţei tale.
Şi nu eşti actorul şi nici regizorul. Ci un biet spectator aflat în spatele sălii de teatru.

Trăieşti în prezent şi priveşti ce se derulează în faţa ochilor. Gândurile parcă şi-au luat vacanţă… Nu te rătăceşti în depărtare. Eşti aici şi acum.
Înţelegi cum se desfăşoară totul. Vezi cum personajele îşi joacă rolul, cum se mişcă graţios pe scenă şi cum sunt stilate, costumate. Le auzi replicile spuse mecanic: aceaşi şi aceaşi placă.

Poate la început, pentru un nou venit poate fi ceva cam straniu, dar după câteva minute, totul capătă sens.

Nu ai chef să intervi, deşi ştii că din exterior se vede altfel.
Atunci, demult, când ai intervenit, părerea nu a fost acceptată. Mai mult, luând rolul de actor ai jucat o dramă.

Stai şi priveşti… fără să meditezi.
Observi că şi în jurul tău mai sunt şi alţi spectatori care aparent sunt calmi.

Ciudat este că de multe ori pe acest loc, pe fotoliul din spatele sălii de teatru… a fost de multe ori ocupat şi de alţi spectatori. Şi toţi au văzut cel puţin o dată această piesă.
Şi că au trăit-o printr-un personaj principal sau secundar.

În continuare ştii că mai sunt câteva replici şi se termină.
Urmează căderea cortinei, apoi ropotul de aplauze şi bineînţeles aglomeraţia de la garderobă.

Nu mai ai răbdare… şi ieşi.
Vrei să joci rolul principal. Într-un love story…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s