Copacul de Azi pentru Oxigenul de Mâine

Când te-ai oprit din ceea ce făceai şi ai respirat adânc aerul proaspăt? Sau când ai evadat pentru câteva minute din urbie… să priveşti natura? Să te rătăceşti prin pădure, să fii curajos la coborârea pantelor umede?
Şi mai ales: Când ai plantat un copac?

 

 

Sâmbătă dimineaţă, înainte de ora 9.00, în faţa Palatului Culturii,  împreună cu un grup de tineri şi de coordonatorii ne-am întâlnit pentru acţiunea: „Copacul de Azi pentru Oxigenul de Mâine„.
Grupaţi pe culori, am primit indicaţii sumare: ce, cum şi unde vom planta.
Trei autobuze „Ocazie specială” ne aşteptau în partea laterală a străzii pentru a ne duce la Hadâmbu (localitate aflată la 30 km distanţă de Iaşi).

Vechi, cu o viteză normală de oraş şi care scoteau fum la curcarea în pantă, autobuzele RATP ne-au adus totuşi la destinaţie, în aproximativ 30 minute.
Dorinţa fiecăruia de a planta un copac se vedea pe faţă. Ba mai mult, curiozitatea nu putea fi ţinută în frâu, astfel: „Unde sunt uneltele? Şi unde vom planta?” erau întrebările tot mai frecvente.

După câteva minute am primit şi indicaţia finală:
„Mergeţi puţin înainte, faceţi la stânga, ieşiţi pe şosea şi după un km intraţi în pădure. De acolo, împreună cu domnii de la Ocolul Silvic veţi merge pe drumul forestier unde veţi planta”.

Soarele cu dinţi ne-a fost prieten până la intrarea în pădure, unde de acolo ne-a supravegheat doar. Nu ne-am speriat când zăpada şi frunzele uscate ne-au pus la încercare: să alunecăm precum un schior şi uneori să ne facă să ne oprim. Am continuat drumul exact ca nişte pitici, cu hârleţele şi sapele pe spate, cântând: „Radu mamii, Radule…

Încet, încet, pădurea se lumina şi implicit copacii se răreau. Era finalul. Capătul de linie.
Acolo, jos la baza pantei, mai mulţi pădurari ne aşteptau.

După demonstraţie, ne-am înşirat şi am început să plantăm puieţi forestieri din speciile gorun, cireş, frasin şi platin.
Suprafaţa defrişată de un km era marcată pe rânduri cu semne din metru în metru. Pământul cleios ne limita viteza de lucru, însă după aproximativ trei ore am terminat fiecare echipa norma.

O experinţă plăcută plină de oxigen!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s